De multe ori am zis „nu pot”, în grabă, fără a gândi,
Când îmi părea că sunt prea multe, iar eu prea mic a birui,
Zi după zi, am memorat aceste două mici cuvinte
Ai observat că-n orice pas tot le rostim fără de minte?

Nu pot mai mult să dau acelui ce pare lipsă a avea,
Să dea și altul care are, atâta este partea mea.
Nu pot să stau mai mult ca alții la patul unui muribund
Chiar de mai vrea o îmbrățișare, sau o cântare, un cuvânt...

Nu pot să îmi jertfesc viața în slujba unui om de rând
Să facă altul care poate, eu pot așa, doar când și când...
Nu pot să fiu cu toții bun, nu pot iubi pe orișicine
Nu pot să nu-mi apăr dreptatea, nu mă pot face de rușine...

Nu pot să tac, nu pot să-ngădui să mă târască prin noroi
O, ce departe este cerul, când vrem să ne rugăm apoi...
Nu pot să îmi țin gura-nchisă când parcă sunt neîndreptățit
Oprește-te! Hristos pe cruce, acest „nu pot” l-a răstignit!

Nu pot să treci peste-o durere? Ba poți! În Numele Lui Sfânt!
A ridicat atâția oameni din praful asprului pământ.
Și-n valea grea a celor care, trecut-au prin pământ pustiu
A coborât, i-a luat în brațe și le-a șoptit, „Tu poți, Eu știu!”

Îți dau o temă pentru astăzi și pentru mâine și mereu
Începe ziua cu „Pot totul în Numele Lui Dumnezeu”!
Și orice boală, orice lipsă, orice necaz sau îndoială
Adu-le la piciorul Crucii, unde se spală orice rană!